Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu a reşit de-a lungul celor două mandate să aducă mari schimbări judeţului. Însă în mandatul ce se va finaliza anul acesta, CJ şi-a adus aportul la mai multe proiecte importante pentru buzoieni. Unul dintre ele a vizat modernizarea drumurilor şi căilor de acces către zonele turistice, în fapt Drumul Vinului, un proiect foarte mare şi foarte importanet pentru judeţul Buzău. Un obiectiv, poate cel mai important, care se va finaliza anul acesta se referă la Maternitatea de pe strada Victoriei. Este un proiect foarte important pentru comunitatea buzoiană şi care a implicat un efort financiar susţinut din partea Consiliului Judeţean. Victor Mocanu speră ca în acest an să fie dată în funcţiune noua unitatea spitalicească. Tot în domeniul medical, în 2012 a fost demarat proiectul privind modernizarea ambulatoriului Spitalului Judeţean Buzău, obiectiv care se va finaliza tot în 2012. O noutatea pentru sistemul medical buzoian vizează reabilitarea întregului Spital Judeţean, în acest scop CJ a depus deja un proiect. Tot în acest an Consiliul Judeţean va reuşi să definitiveze proiectele la şcolile speciale din judeţul Buzău cu fonduri europene, iar un obiectiv important care a fost şi finalizat este desciderea centrului socio-medical de la Pogoanele. În această perioadă se construieşte şi se va da în funcţiune cât mai repede Centrul Naţional de Dializă, care va fi unul dintre cele mai moderne din ţară.
În sfera politică, Victor Mocanu recunoaşte şi că nominalizarea lui Cristi Bîgiu drept candidat din partea USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean nu a picat prea bine, însă este hotărât să candideze pentru un nou mandat indiferent din partea cărui partid. Preşedintele CJ nu a specificat şi partidul pe care l-ar putea alege în cazul în care conducerea USL nu va schimba nominalizarea pentru CJ.