Anul 2012 este unul care aduce mari schimbări în domeniul educaţiei. Schimbările vor veni atât în rândul elevilor, cât şi al profesorilor. În ceea ce priveşte cadrele didactice, nu vor mai susţine examenul de titularizare. Începând cu anul 2012, instituțiile de învățământ care vor avea posturi neocupate, vor organiza concursuri și interviuri. Pentru a fi acceptat în învățământ, candidatul trebuie să aibă diploma de licență şi de masterat. Dacă trece de probele impuse de şcoala angajatoare, candidatul va obține un post de un an de zile, fiind supravegheat de un profesor mentor.Potrivit noii legi a Educaţiei, “personalul didactic poate fi angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată de cel mult un an şcolar, cu posibilitatea prelungirii contractului, respectiv în plata cu ora”.Concursul pentru ocuparea unui post în învățământ constă într-o probă practică, prezentarea unui curriculum vitae şi susţinerea unui interviu la angajarea prin plata cu ora a personalului didactic asociat și a personalului didactic pensionat. În ceea ce îi priveşte pe elevi, schimbările încep de la vârste fragede. Pentru cei mai mici dintre şcolari noua Lege introduce clasa pregătitoare sau clasa zero, după care va urma clasa întâi. Astfel, copiii născuţi în 2006 până la 31 august se duc la şcoală şi o încep cu clasa pregătitoare, iar cei născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 pot opta, în funcţie de dezvoltarea lor intelectuală, emoţională şi fizică de la acea vârstă, între şcoală la clasa pregătitoare sau încă un an la grădiniţă. Practic până pe 15 septembrie în primul an de şcoală se pot înscrie atât copiii de şase ani, cât şi cei cei de şapte ani, dar care au trecut deja de grpa pegătitoare a grădiniţei. Alte modificări vor apărea şi în cazul unităţilor şcolare. Una dintre noutăţi constă în finanţarea unei unităţi de învăţământ în functie de evoluţia numărului de elevi. Practic, dacă un elev părăseşte o şcoală şi se înscrie la alta, prima şcoală va pierde o sumă egală cu costul standard per elev, iar banii se vor duce la cealaltă. Dacă elevul optează pentru învăţământul particular preuniversitar, statul va acorda costul standard per elev şcolii respective. În trecut, modul de finanţare al şcolilor se făcea în funcţie de posturi, şcoala primea o sumă de bani pentru salarii, iar partea de dotări revenea primăriilor. Însă în 2012, prin costul standard per elev sunt finanţate atât salariile, cât şi cheltuielile cu întreţinerea, materialele şi serviciile pentru evaluarea periodică internă a elevilor şi cele cu formarea cadrelor didactice. Tot în noul an şcolar vor conta mult şi rezultatele obţinute de elevi la bacalaureat. Astfel, în liceele unde procentul de promovare a fost mai mic de 15 la sută, vor fi mai puţine clase a IX-a, potrivit unui ordin al Ministrului Educaţiei care se va aplica din anul şcolar următor. În Buzău, pe lista unităţilor de învăţământ în pericol de a rămâne cu mai puţine clase se află Grupul Şcolar Industrial din Râmnicul Sărat dar şi Grupurile Școlare din Berca, Beceni sau Smeeni. La examenul de Bacalaureat din vara anului trecut, la nivelul judeţului Buzău, procentul de promovare a fost de doar 54,28 la sută. Prevederea de reducere a numărului de clase a IX-a la liceele cu promovare slabă la Bacalaureat este cuprinsă în Metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013. Potrivit aceleiaşi metodologii, unităţile de învăţământ de nivel liceal unice la nivel de localitate, precum şi cele care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sunt exceptate de la această reglementare.