În perioada 25- 31 august 2013 se va desfășura la Rm Sărat a 7-a ediție a Universității de vară, prima școală românească dedicată regimului represiv comunist. Studenții vor vizita și fosta închisoare, simbol al represiunii comuniste, iar în așteptarea cursanților, fosta pușcărie este supusă zilele acestea unei ample acțiuni de curățenie.
Universitatea de Vară este prima școala de vară din România, destinată studierii sistemului represiv comunist. Aceasta își propune să rememoreze din punct de vedere istoric şi biografic perioada 1944-1989. Începând cu anul 1947 în închisoarea din Rm Sărat au fost închiși detinuți politici din zona Buzăului care s-au opus colectivizării sau care au refuzat să depună cotele agricole obligatorii. Tot aici au fost intemnițați și liderii Partidului Național Țărănesc, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ilie Lazăr, Ion Diaconescu, precum și foștii ministri Ion Petrovici și Petre Tomescu. Închisoarea de la Rm. Sărat a devenit temută prin duritatea izolării, infometarea sistematică și bătăile discreționare aplicate deținuților.
Fosta închisoare de la Rîmnicu Sărat se află în administrarea IICMER din anul 2007, preluarea având scopul de a organiza în fosta temniţă un Memorial al Victimelor Comunismului. În decembrie 2012, IICCMER a reuşit, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului şi al altor factori guvernamentali, achiziţionarea ultimei suprafeţe de teren care să permită demararea proiectului, de a transforma închisoarea de la Râmnicu Sărat în Memorial. Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat va fi reabilitată şi transformată ulterior în Memorial al Victimelor Comunismului, investiţia urmând să fie făcută cu bani alocaţi de Guvern Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care are în administrare obiectivul.
În luna februarie, Guvernul a alocat Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului resursele financiare cu care să se realizeze studiile tehnice necesare restaurării fostei închisori de la Râmnicu Sărat.
După efectuarea lucrărilor de restaurare, fosta închisoare de la Râmnicu Sărat va fi organizată ca Memorial al Victimelor Comunismului. Potrivit proiectului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, finalizarea lucrărilor de reabilitare sunt programate pentru anul 2016.
„Prin acest proiect, IICCMER şi-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, Memorialul Râmnicu Sărat va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare şi turistice şi va găzdui vizitele a numeroase personalităţi din viaţa publică românească şi internaţională”, se arată într-un comunicat remis de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.
Autorităţile din Râmnicu Sărat consideră oportună transformarea fostei închisori în memorial, pentru că, fiind un obiectiv turistic, oraşul va avea de câştigat.