antigripal, DSP, vaccinBuzoienii care vor să se imunizeze împotriva gripei de sezon au ocazia în aceste zile. Direcţia de Sănătate Publică a reuşit să achiziţioneze 6.400 de doze de vaccin din cele 90.000 necesare pentru populaţia judeţului. Cele peste 6.000 de vaccinuri au fost deja distribuite la medicii de familie, precum şi în spitale pentru imunizarea personalului sanitar. „Din cele 6.400 de doze de vaccin antigripal, 1.500 vor ajunge la instituţiile de asistenţă socială, 1.500 la personalul sanitar, iar cu restul de 3.400 de doze vor fi imunizaţi bolnavii cronici şi persoanele cu vârstă de peste 65 de ani”, ne-a spus Venera Acsinte, directorul DSP Buzău.

În ultima săptămână medicii de familie au raportat către Direcţia de Sănătate Publică 1.500 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii, 62 fiind internaţi. La medic s-au prezentat şi 540 de bolnavi de pneumonie, 147 necesitând internarea. Cei mai afectaţi de infecţiile respiratorii au fost copiii şi bătrânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.