
În perioada următoare, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău vor afla şi ei dacă rămân sau nu fără loc de muncă. Surse din interiorul instituţiei spun că luna aceasta în zilele de 13 şi 14 iulie vor fi susţinute testări. Astfel, aproape 60 de angajaţi au primit deja preavize iar, şi se „bat“ pentru a ocupa unuia dintre posturile nerestructurate.
Prin aceleaşi emoţii vor trece foarte curând şi poliţiştii. Între 20 și 25 oameni ai legii nu vor mai avea nici ei ce să facă în această instituţie, fapt pentru care vor fi disponibilizaţi. Cine va pleca nu se ştie, dar se va afla foarte curând. Potrivit unor surse, în cel mult o săptămână, poliţiştii vor susţine şi ei interviul structurat pe subiecte profesionale, interviu care le va decide soarta. Vor fi testaţi doar cei din serviciile din care trebuie să plece oameni şi cel mai probabil, cei care vor rămâne fără loc de muncă vor fi de la ordine publică. Poliţiştii care vor fi disponibilizaţi vor fi trimişi direct în şomaj.
Potrivit lui Traian Igaş, angajaţii din MAI care vor fi disponibilizaţi nu vor primi salarii compensatorii întrucât situaţia economică nu o permite. Igaş a afirmat că disponibilizaţii din MAI vor primi exact aceleaşi ajutoare sociale ca orice angajat care îşi pierde locul de muncă.