UPDATE Pentru a stinge incendiul izbucnit la cabana din Gura Teghii a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Mărunţisu, cît şi a celor de la Nehoiu şi de la Buzău pentru că flăcările se extindeau cu repeziciune, construcţia fiind în totalitate din lemn. Pompierii au intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă. Primele indicii arată că incendiul af fi fost provocat de supraîncălzirea coşului de fum al centralei termice. Pensiunea are 10 camere şi îi aparţine unui bărbat care a decis să se stabilească cu ceva timp în urmă la Gura Teghii unde şi-a deschis pensiunea. Pompierii au reuşit să stingă incendiul, şi urmează să evalueze pagubele.
Alertă la Gura Teghii unde o cabană a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul, izbucnit din cauze neelucidate încă, a cuprins întreaga vilă construită din lemn. Focul este generalizat iar flăcările până la cer.
Potrivit primarului comunei Gura Teghii, nu sunt victime însă prejudiciul va fi semnificativ având în vedere că vila este din lemn și foarte probabil nu va putea fi salvat nimic.
Pompierii de la Buzău se îndreaptă spre locul incendiului, la fel și cei de la Garda Mărunțișu și echipe de la Nehoiu.
La rândul lor, localnicii se chinuie cu ce pot pentru a stinge incendiul violent de la vila situată lângă sediul Poliției.




