cablu, cătune, costuri, Dosul salciei, lampa cu gaz, localitati, lumânare, ne-electrificate, preturiTraiesc de o viaţă la lumina lămpii sau a lumânării iar promisiunile că vor avea curent vreodată sunt doar vorbe-n vânt pentru ei. Timpul pare că a stat în loc iar trecerea anilor e măsurată după nopţi şi zile pe un calendar agăţat în cui. Aşa îşi duc traiul oamenii din câteva cătune lăsate de autorităţi în voia sorţii. Aşezarea în care azi mai trăiesc 6 familii se află la doar 3 km de drumul care leaga orasul Buzau de nordul judetului. Dosul Salciei este un catun in care televizorul ori frigiderul sunt doar cuvinte din dictionar. De ce? Pentru ca asezarea pare sa fi fost uitata de autoritati iar curentul electric este pentru locuitori un lux la care gandesc insa pe care nu il au. Tanti Dobrita are 75 de ani de viata traita la lumina lampii. O viata ca-n pamant spune ea.
Dobra Bicoiu , localnica din Dosul Salciei : ”  cum e viata fara curent? amara, sa te scoli in intuneric sa te tii de pereti ,mă uit în calendar ca să număr zilele şi să le tin socoteala”. Asemenea femeii care locuieste izolata pe o coasta, traieste si nea Stanica. O casa simpla taraneasca in care niciodata nu s-a aprins becul. Mainile pregatesc la repezeala lampa cea de toate zilele pentru ca in curand se face seara. A batut zilnic drumul pana la primarie iar acum satul de promisiuni, omul si-a luat gandul ca va avea vreodata lumina. Stan Tatu,localnic din Dosul Salciei : ” a zis ca – n doua saptamani e gata si-au trecut patru luni,un an , ne duc cu vorba, noaptea nu poti sa dormi e intuneric aici intre muntii astia zbiara caprioarele, te sperii, de culcat te culci cum se intunecă ce să mai faci la lumina lămpii? ” . Un vecin mai tanar si mai in putere a ” luat taurul de coarne” . A cumparat 700 de metri de cablu si s-a inteles cu un vecin de peste deal sa traga curent de la el. Insa e la mana lui. Cand are cand nu are curent.Si-a cumparat insa si un generator de rezerva.
Ion Pintoiu , localnic Dosul Salciei : ”  am tras de la un vecin, peste deal dar cand imi da cand nu-mi da, eu îi plătesc cât zice că am consumat, contorul este la el” .Potrivit statisticilor de la Electrica in judetul Buzau erau aproximativ 20 de asezari neelectrificate in vreme ce la nivel national numarul acestora depaseste doua mii. Pentru acestea Guvernul si-a propus ca pana in 2012 sa finalizeze racordarea la reteaua de energie electrica printr-o investitie ce va costa 1032 de miliarde de lei de euro.Ministrul economiei spunea la inceputul anului ca banii vor veni din privatizari si vanzarea participatiilor minoritare ale statului la diferite companii. Asadar, localnicilor care au dus pana acum o viata la lumina lampii le mai trebuie putina rabdare. Costul pentru electrificarea unei gospodării este de circa 11 mii de lei.