Imunizarea contra tuberculozei va fi oprită temporar, pentru evaluarea situaţiei create după vaccinarea cu produsul importat din Danemarca de către experţi străini de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile. Ministrul Sănătăţii a spus că experţii ECDC şi OMS vor ajunge în România în maximum două săptămâni, însă, până la finalizarea raportului acesteia şi clarificarea situaţiei, MS a decis sistarea temporară a vaccinării BCG. „Am luat această decizie nu pentru că avem suspiciuni asupra calităţii vaccinului pe care îl avem la dispoziţie, ci pentru că dorim să asigurăm populaţiei datele clare şi corecte şi astfel să nu mai existe suspiciuni pe această temă. Am solicitat expertiză independentă nu din lipsă de încredere în competenţa profesională a specialiştilor noştri, ci pentru o totală transparenţă şi pentru a stopa speculaţiile care pot pune în pericol întregul calendar de vaccinare, în detrimentul copiilor şi al evoluţiei sănătăţii publice în România”, a spus Raed Arafat.
Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a tuberculozei şi se administrează la nou-născuţi în maternitate. Vaccinul este inclus în calendarul naţional de imunizare al MS şi este gratuit.