
UPDATE 11:55
Reprezentanții Spitalului Județean Buzău vin cu precizări referitoare la starea victimelor accidentului:
,,La U.P.U.-SMURD au fost transportate 6 victime. Cei doi șoferi, în vârstă de 46 de ani, respectiv 42 de ani, au suferit politraumatisme prin accident rutier, cu TCC, TCF, traumstism toraco-abdominal, traumatism membru superior.O femeie, în vârstă de 35 de ani, împreună cu copilul în vârstă de 2 ani, au suferit policontuzii. Alți doi copii, în vârstă de 10, respectiv 14 ani, au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier. Toate cele 6 victime sunt stabile hemodinamic și respirator, în curs de investigații. ” (Biroul de Presă al SJU)
UPDATE 11:30
IPJ vine cu detalii despre urmările accidentului produs pe E85. Printre cele șase persoane rănite sunt și trei copii. Impactul a avut loc între două autoturisme.
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule ce se deplasau pe direcția Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau un conducător auto de 42 de ani, din Puiești și unul în vârstă de 46 de ani, Poșta Câlnău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi și a patru pasageri din mașina conducătorului auto din Puiești, o femeie în vârstă de 35 de ani și trei copii cu vârste cuprinse între 1 an și 14 ani.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Grav accident, produs în jurul orei 10:00, pe șoseaua eruopeană 85.
,,Trafic dirijat pe DN2E85, în Poșta Câlnău, accident rutier. Din primele date se pare că este vorba de o coliziune între două autovehicule. La acest moment 6 persoane sunt evaluate medical.” , transmite IPJ Buzău.
Vom reveni cu detalii.