Un grav accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe drumul european E 85 în localitatea Mărăcineni. Două persoane au decedat şi alte trei au fost rănite, dintre care una în stare foarte gravă, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism şi o dubiţă.
O Dacie Super Nova venea dinspre Râmnic şi se îndrepta către Bisoca, unde cei 5 ocupanţi ai maşinii ar fi trebuit să participe la o înmormântare. Şoferul a ratat intrarea către Cernăteşti, a mers înainte şi s-a întors pe sub pod. Când a revenit pe Drumul European 85, chiar la ieşire de pe pod, şoferul a încercat să întoarcă pe linia dublă continuă, moment în care a fost lovit în plin de o dubă care circula regulamentar.
În urma impactului deosebit de violent, o femeie a murit pe loc, o altă persoană a murit la spital, două persoane sunt în stare foarte gravă, iar şoferul este rănit, dar starea sa nu este critică.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului se pare că accidentul s-a produs pe fondul neasigurării la efectuarea manevrei de întoarcere. În accident au fost implicate un autoturism înmatriculat în Buzău şi o dubiţă înmatriculată în judeţul Vrancea. În urma impactului, două persoane şi-au pierdut viaţa iar alte trei au suferit vătămări corporale. În cauză se întocmeşte dosar penal iar poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Buzău continuă cercetările”, a precizat comisar şef Florina Crucianu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Buzău.