
Dupa o ploaie torenţială care s-a abătut duminică după-amiază în zonele de deal si munte a judeţului Buzău s-au produs inundaţii în două sate din Pârscov.
Comitetul local pentru situaţii de urgenţă a transmis autorităţilor judeţene că, în urma scurgerilor de pe versanţi, s-a acumulat apă în şase gospodării din Bădila şi patru, din cătunul Afumaţi.
ISU Buzău a deplasat la intervenţie o grupă de 15 pompieri, cu şase motopompe. Aceştia au actionat pentru evacuarea apei din curţi, dar şi din două beciuri.



