Meci de antrenament pentru Gloria Buzău, la reluarea campionatului Ligii secunde, în deplasare, contra lanternei roșii a clasamentului, Progresul Spartac București.

Ieri, echipa antrenată de Andrei Prepeliță a învins-o pe ultima clasată cu 5 – 1 (3-0 la pauză pentru Gloria), într-o partidă în care se punea problema doar a scorului. Pentru formația din Crâng au marcat Dumitrache, Perianu, C. Dumitru, Rădulescu și Chică-Roșă.

Următorul meci pentru echipa buzoiană este programat pe 1 martie, la ora 17:00, pe stadionul din Crâng, împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, formație aflată pe locul 2.

Gloria ocupă poziția a 5-a în clasament, cu 28 de puncte, la trei distanță de urmăritoarea Ceahlăul Piatra Neamț și la un punct de Unirea Slobozia (locul 4).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.