În această săptămână, militari din mai multe unităţi din Garnizoana Buzău vor dona sânge la Centrul de Transfuzii. Acțiunea umanitară se înscrie în seria evenimentelor ce se vor desfășura în perioada 1-23 aprilie cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, când este prăznuit Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al acestei structuri din Armata Română.
Va urma o campanie de promovare a profesiei de militar în rândul elevilor din judeţ, şi va fi derulat proiectul pilot „O zi de militar”, în cadrul căruia câţiva elevi vor fi selectaţi care vor petrece 24 de ore într-o unitate militară, respectând toate rigorile vieţii cazone. Pe 20 aprilie, militarii vor participa în localitatea Beceni la o campanie de împădurire, iar în data de 21, să fie organizată în cadrul Complexului Aurora o expoziţie de echipament, armament şi tehnică militară. În data de 23 aprilie, la sediul Diviziei 2 Infanterie Getica, va fi organizat un simpozion dedicat Zilei Forţelor Terestre, Zilei Veteranilor şi Zilei Infanteriei. Ziua de 23 aprilie şi, totodată, manifestările dedicate Zilei Forţelor Terestre se vor încheia cu un spectacol susţinut la Consiliul Judeţean de muzică militară şi de artişti buzoieni.




