La Buzău, ieri, ceremonia militară și religioasă de depunere de jerbe şi coroane de flori, dedicată Zilei Veteranilor de Război, s-a desfășurat la Memorialul Eroilor Regimentului 48 Infanterie Buzău din Parcul Crâng, în prezența oficialităților locale, a militarilor din Garnizoana Buzău și a câtorva veterani buzoieni, la eveniment asistând și oameni simpli.

,,În timpul ceremoniei au fost înmânate pachetele veteranilor de război. Activitatea a făcut parte din cadrul campaniei „Onor veteranilor de război” și s-a adresat tuturor veteranilor de război de pe teritoriul României.

Alături de venerabilii veterani de război au participat la activitate reprezentanți ai autorităților locale, reprezentanți ai societății civile, cadre militare în activitate, retragere și rezervă, precum și elevi ai Școlii Gimnaziale „Sfântul Apostol Andrei” care au dăruit flori în semn de recunoștință pentru apărarea pământului strămoșesc.

Activitatea s-a încheiat cu defilarea detașamentului de militari, acompaniat de muzica militară a Garnizoanei Buzău.

***Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007.

Povești de viață ale veteranilor de război, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul conflagrației mondiale sunt disponibile pe pagina dedicată special eroilor noștri, https://veteraniiromaniei.mapn.ro/.

Text: Nicoleta Pană
Foto: Alexandru Dragomir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.