Zilele trecute, la Școala Gimnazială Glodeanu Sărat, a avut loc o activitate de instruire cu peste 100 de elevi și cadre didactice, eveniment coordonat de Inspectoratul de Poliție Județean Buzău prin grija inspectorului principal de poliție Mihai Diana Mihaela din cadrul biroului Siguranță Școlară, având drept colaboratori Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău, prin George Vasiliu, un om cu experiență în reziliența comunităților și Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău ce a avut ca reprezentant pe plt. adj. șef Dan Baciu.

Evenimentul a făcut parte din Planul Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea siguranței elevilor și a personalului didactic și prevenirea delicvenți juvenile.

„În cadrul activității au fost prezentate copiilor, de către specialiști, reguli și măsuri de siguranță școlară, măsuri de comportare și prim ajutor în cazul unei situații de urgență, precum și măsuri ce trebuiesc respectate în cazul descoperirii de muniție rămasă neexplodată din timpul celor doua războaie mondiale, dar și modul de acțiune a jandarmilor montani în situații de urgență.

Activitatea s-a bucurat de mult interes din partea elevilor prezenți și a cadrelor didactice!
Sperăm într-o colaborare fructuoasă pe viitor, în cadrul activităților comune ce vor avea loc în cooperare cu structurile M.A.I.!”, au transmis reprezentanții ISU Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.