Ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit biserica cea nouă a Parohiei Căldărușanca din județul Buzău, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianLăcașul de cult a fost ridicat din temelie între anii 2008-2022, prin strădania preotului paroh Gheorghe Tatu, cu sprijinul enoriașilor și al altor oameni de bine.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianÎn Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, credincioșii Parohiei buzoiene Căldărușanca au participat la slujba de târnosire a noii lor biserici și, potrivit tradiției, au trecut prin Sfântul Altar și s-au închinat. Lăcașul de rugăciune a fost sfințit prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și prin stropirea cu apă sfințită, iar Sfânta Masă a fost târnosită, împodobită și pregătită pentru slujbele cultului divin.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianDupă rânduiala de sfințire a bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de opt preoți și doi diaconi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianReflectând asupra pasajului evanghelic duminical (Ioan 20, 19-31), Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit, în omilia sa, despre îndoiala Sfântului Apostol Toma cu privire la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos din morți.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS Ciprian„Îndoiala nu este neapărat un lucru negativ, pentru că și noi, deseori, când auzim ceva despre cineva, ne îndoim; ba chiar se recomandă să nu dăm crezare tuturor vorbelor pe care le auzim până nu ne vom convinge că lucrurile stau întocmai cum au fost prezentate. Cât sunt de relevante, din această perspectivă, cuvintele înțelepte rostite cândva de către părintele Paisie Olaru, de la Mănăstirea Sihăstria: «Să nu crezi tot ce auzi, să nu spui tot ce știi, să nu faci tot ce poți și să nu dai tot ce ai!». De auzit poți auzi multe despre unul sau altul, dar, dacă pui preț pe ceea ce spune orișicine, există riscul să cazi în greșeală, așa încât este necesar să verifici totdeauna afirmațiile cuiva. Dintr-o altă perspectivă, ce s-ar întâmpla dacă oamenii de știință nu s-ar îndoi de rezultatele cercetărilor lor, într-o primă fază? Pentru a fi siguri că nu greșesc, repetă și verifică experimentul până când ajung la un rezultat mulțumitor. Îndoiala are, așadar, și o dimensiune pozitivă, dar, în plan spiritual, ea este, mai curând, o stare de spirit între credință și necredință. În acele zile încărcate de dramatism, Sfântul Apostol Toma se afla tocmai într-o astfel de stare sufletească; deși Îl urmase pe Iisus cu fidelitate timp de trei ani și jumătate și crezuse în El, ca și ceilalți ucenici, totuși, a ajuns să fie sceptic cu privire la adevărul Învierii Sale din morți, cu toate că Domnul le vorbise despre aceasta cu mult timp înainte. biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianDe aceea, era tulburat și supărat pe neputința sa de a crede cu ușurință, aidoma celorlalți confrați ai săi. Din acea stare extrem de chinuitoare avea să-l scoată Mântuitorul, abia după opt zile. În mod intenționat, însă cu scop pedagogic, Toma a fost lăsat timp de o săptămână să fie chinuit de tot felul de gânduri, pentru ca, în ziua a opta, când Domnul Hristos a apărut din nou în mijlocul lor, să-i împărtășească și lui darul păcii, prin salutul: «Pace vouă!» (Ioan 20, 26). Mai mult decât atât, Mântuitorul l-a invitat pe scepticul Toma să se convingă singur de realitatea trupului Său stigmatizat, spunându-i: «Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!» (Ioan 20, 27), a afirmat Înaltpreasfinția Sa.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianÎn cadrul Sfintei Liturghii, tânărul Marian Dragu, absolvent de Teologie Pastorală, a fost hirotonit în treapta de diacon.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianLa final, preotul paroh Gheorghe Tatu a primit Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie” cu insignă și medalia dedicată ierarhului buzoian, în semn de apreciere pentru rodnica sa slujire pastoral-misionară și administrativ-gospodărească. De asemenea, persoanele care au contribuit la construirea și înfrumusețarea sfântului lăcaș au fost răsplătite cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”.biserică sfințită Căldărușanca, ÎPS CiprianTot în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat un monument ridicat în cinstea eroilor neamului din satul Căldărușanca, căzuți în timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial.

sursă info+foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.