
Ziua Internațională a Nonviolenței în Şcoli a fost marcată la Muzeul Județean, prin transpunerea în scenă a unei piese jucate de elevi de la Colegiul Național ,,B.P. Hasdeu”, evenimentul fiiind organizat în parteneriat cu IPJ Buzău.






,,Cum mesajul ajunge cel mai bine la beneficiar atunci când este transmis chiar de către o persoană de aceeaşi generaţie, spectatorii au fost peste 100 de elevi din cadrul Liceului Tehnologic ”Grigore C. Moisil”, Liceului Tehnic și Colegiului Național Pedagogic ”Spiru Haret”, toate din municipiul Buzău.
Experiențele de viață ale liceenilor au fost transformate în acte artistice: piese de teatru, monologuri, dans și artă fotografică, cu scopul sensibilizării publicului participant și opiniei publice cu privire la formele de violență la care pot fi expuși adolescenții și tinerii, atât în mediul social, cât și în mediul școlar.








Evenimentul a fost denumit ”Noduri și Semne”, titlu inspirat de volumul de poezii al lui Nichita Stănescu, făcând trimitere către ceea ce simte victima violenței – ”nod în gât” și ”semne rămase în suflet”.
Activitățile au avut scopul de a crește nivelul de siguranță al elevilor în unitățile de învățământ și totodată de a eficientiza modul de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying).” , au transmis reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Buzău.