Astăzi, Gabriel Bumbăcea, decedat luni, 5 ianuarie, pe patul de spital, a fost condus pe ultimul drum, în satul său natal, Cândești. Sute de persoane au participat la înmormântarea tânărului. Sfâșiați de durere și de revoltă, apropiații lui sunt și acum în stare de șoc și nu pot concepe de ce s-a întâmplat ca Gabriel să moară pe patul de spital, deși nimic nu prevestea această tragedie.

Înainte de înmormântarea lui Gabriel, Denisa, iubita lui, a transmis un mesaj sfâșietor:

,,Cuvintele sunt mici. Nu știu dacă am sau voi avea vreodată putere să mă adun… încerc să mă agăț de ceva, orice, dar luminița din capătul tunelului e tare departe. Nici nu știu ce simt, nu ințeleg nimic și cred că e un vis. Sper ca toate imaginile intipărite pe retină și pe inima mea să fie o imaginație. Toată durerea să fie o iluzie și într-o zi să ne revedem.

Speram împreună pe patul de spital ca, dupa acest accident, să avem parte de mai multă conștientizare, să trăim mai mult, mai frumos, mai intens și împreună. Mi-ai promis că ești puternic, că reziști, și m-ai rugat să nu plec de lângă tine. Eu m-am ținut de cuvânt până la ultima suflare, dar tu?..
Îți citeam la telefon ,,Motanul încălțat” chiar cu o seară înainte… asa cum și tu îmi ziceai basme și mă scărpinai în cap când erai lângă mine. Nu e o poveste înflorită cum cred mulți… este povestea noastră care a avut multe capitole închise și redeschise, o poveste intensă și nebună, judecată și neînțeleasă, frumoasă și dureroasă…
Pe ultima pagină din pacate scrie doar Sfârșit.
Prea devreme, prea dur, prea inuman, prea traumatizant, dar cu toate astea sper că nu ai mințit atunci când mi-ai spus că suntem o echipă și le vom face pe toate.
Acum tu ești în cea mai puternică echipă, de-a dreapta Tatălui, și mă vei ajuta să-ți duc sacrificiul la cel mai înalt nivel.
Știu că deja din ziua trecerii tale în neființă, ai salvat mulți oameni aflați pe paturile pe care ai stat și tu, și o vei face în continuare prin povestea ta… nu știu pentru cât timp, dar măcar acum o perioadă oamenii au parte de un tratament omenesc în spitalul ce ți-a curmat soarta.
Știu doar că oamenii cu care m-ai lăsat să duc povara asta sunt tare nemiloși și mulți…dar dacă tu îmi vei da putere, eu mă voi strădui să reușesc să-ți onorez memoria și sacrificiul. Nu cu ură, ci cu dreptate și iubire eternă pentru tine. Odihnă veșnică, babi!
„, a scris Denisa, pe pagina ei de facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.