
Pentru prima dată, într-o atmosferă festivă, a fost sărbătorită Ziua Instituției Prefectului, la 161 de ani de la înființare. Evenimentul a avut loc la Centrul Muzeal ,,I.C. Brătianu”, unde au fost invitați foștii prefecți și subprefecți de după anul 1990 ai Instituției Prefectului-Județul Buzău. A fost păstrat și un moment de reculegere în memoria celor doi prefecți și trei subprefecți trecuți în neființă.

,,Pentru că marele Nicolae Iorga spunea că ”sufletul este ca fierul, trebuie încălzit ca să poți lucra cu el”, prefectul Liliana Sbîrnea alături de subprefectul Vasile Dobre au dorit să încălzească atmosfera, oferind demnitarilor prezenți la eveniment, felicitări, plachete în cinstea activității desfășurate de fiecare și oportunitatea de a evoca amintiri din perioada mandatului.


După anul 1990 la conducerea instituției s-au succedat 19 prefecți și 14 subprefecți, primul prefect numit inițial Primar al Județului fiind domnul Radu Aurelian, prezent și dumnealui la evenimentul aniversar.„, a transmis Biroul de Presă al Casei Albe.

”Credem cu tărie că locul și rolul Instituției Prefectului în trecutul, prezentul, dar mai ales în viitorul administrației publice românești a fost, este și va fi rămâne unul determinant pentru dezvoltarea, organizarea și alinierea administrației publice românești la principiile administrației publice moderne și un reper extrem de important în arhitectura administrativă a statului român! Suntem mândri că facem parte din personalul acestei instituții pe care o sărbătorm astăzi și ne simțim onorați cu toții, indiferent de echipă și perioada din istoricul instituției!”, a declarat Liliana Sbîrnea.

La marcarea evenimentului aniversar au participat reprezentanți și șefi ai instutuțiilor M. A. I. din județ, ai primăriilor municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat, ai Consiliului Județean Buzău, precum și personalul Instituției.




