Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Pogoanele, a ajuns în arestul Poliției buzoiene, pentru săvârșirea infracțiunilor de rănirea, respectiv uciderea animalelor, cu intenţie.

,,La data de 11 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că bărbatul și-ar fi ucis un câine și ar fi săvârșit cruzimi asupra unui al doilea câine.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au descoperit, în curtea imobilului, cele două exemplare canine.
Animalul ce prezenta leziuni, dar care era în viață, a fost preluat și plasat în adăpost, iar cel ce nu mai prezenta semne vitale a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.”, transmite IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.