La Cislău, continuă tradiția de a organiza un eveniment plin de culoare cu ocazia începerii Sărbătorilor de Iarnă.

Localnicii s-au bucurat de aprinderea iluminatului festiv, dar și de un spectacol susținut de copii.

,,Evenimentul de deschidere a Sărbătorilor de Iarnă a adus împreună comunitatea noastră într-un moment magic, plin de zâmbete și voie bună. Elevii Școlii Cislău, precum și cei din Buda și Scărișoara, ne-au încântat cu colinde, poezii și momente artistice care au încălzit sufletele tuturor celor prezenți.

Mulțumim din suflet elevilor și cadrelor didactice care au muncit cu pasiune pentru a pregăti reprezentațiile, părinților care au susținut și încurajat participarea copiilor, personalului primăriei și voluntarilor care au contribuit la organizarea impecabilă a evenimentului, fiecărui participant care a venit să împărtășească bucuria acestei perioade speciale.

„Să fim împreună, să zâmbim și să aducem lumină în sufletele celor din jur!” – un mesaj pe care micii artiști l-au transmis tuturor, amintindu-ne cât de frumoasă este magia sărbătorilor atunci când suntem uniți.

Vă așteptăm cu drag să continuăm să sărbătorim împreună această iarnă, plină de emoție, tradiție și momente de neuitat!, a transmis primarul comunei Cislău, Constantin Mușat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.