
Date fiind schimbările climatice din ce în ce mai imprevizibile, apa devine pe zi ce trece o resursă critică, prin urmare gestionarea și protejarea ei sunt esențiale pentru viitorul nostru comun, principii de la care și astăzi, la Buzău a avut loc ședința Comitetului de Bazin Buzău-Ialomița, având pe ordinea de zi alegerea președintelui Comitetului de Bazin Buzău-Ialomița, prezentarea planului de management al spațiului hidrografic, prezentarea planului de management al Riscului de Inundații, precum și câteva repere discutate cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.
Liliana Sbîrnea, prefectul județului Buzău, a fost aleasă președinte al Comitetului de bazin: ”Așa cum știm cu toții, mai ales membrii acestei comisii al cărei președinte sunt începând de astăzi, apa este un patrimoniu ce trebuie tratat, protejat și conservat, o resursă epuizabilă și o comoară vitală a noastră, a tuturor, drept pentru care această funcție mă onorează și mă responsabilizează în egală măsură să gestionez, împreună cu toate instituțiile implicate, utilizarea ei în cel mai responsabil mod cu putință”, a punctat Liliana Sbîrnea.

Potrivit reprezentanților de la Casa Albă, în cadrul ședinței s-au mai discutat și aspecte importante legate de protecția și utilizarea durabilă a resurselor de apă, s-au detaliat planurile de management al spațiului hidrografic și al riscurilor de inundații, precum și prioritățile de investiții pentru infrastructura de apă.

Anul acesta, tema aleasă de Organizația Națiunilor Unite este ”Conservarea ghețarilor”.