Astăzi, seria ședințelor tematice stabilite de conducerera Instituției Prefectului Județului Buzău a continuat, de data aceasta la Râmnicu Sărat, la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu” . Întâlnirie programate au drept scop descurajarea incendierii necontrolate (intenționate) a vegetației agricole și forestiere și detalierea metodelor de sancționare a persoanelor vinovate, precum și prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și a bunurilor.

Prefectul județului, Liliana Sbîrnea, și subprefectul Viorel Dobre au mediat discuțiile despre metodele de prevenire, combatere și sancționare a persoanelor care incendiază vegetația uscată, precum și despre modalitățile de prevenire și combatere a atacurilor urșilor.

La ședință s-a amintit că în județul Buzău, doar în ultima zi s-au incendiat peste 40 de hectare de vegetație, pompierii buzoieni fiind nevoiți să depună eforturi semnificative pentru limitarea extinderii focului și protejarea comunităților din zonele afectate.

Pentru cel de-al doilea subiect din agenda evenimentului, prevenirea și combaterea atacurilor urșilor asupra persoanelor și a bunurilor, reprezentanții instituțiilor autorizate au declarat că este o perioadă de liniște momentan, întrucât din cota de extragere de 28 de exemplare până acum au fost extrași deja 17 urși.

Tot în cadrul ședinței de la Râmnicu Sărat a fost discutată planificarea instructajelor de pregătire organizate de I.S.U. cu președinții comitetelor locale pentru situații de urgență și șefii centrelor operaționale pentru anul 2025 și detaliate sancțiunile aplicate de către autoritățile participante ca urmare a nerespectării prevederilor legislative incidente.

Alături de conducerea instituției prefectului Județul Buzău și de inspectorul guvernamental din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Vasile Alecu, au mai participat la cea de-a doua întâlnire tematică reprezentanții de la Agenția pentru Protecția Mediului Buzău, Comisariatul Județean Buzău al Gărzii Naționale de Mediu, Direcția Silvică Buzău, Garda Forestieră Județeană Buzău, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Buzău, Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” Buzău.

Au fost invitați și reprezentanți ai UAT-urilor din Râmnicu Sărat, Valea Salciei, Buda, Pardoși, Mărgăritești, Murgești, Zărnești, Topliceni, Podgoria, Racovițeni, Grebănu, Valea Râmnicului, Râmnicelu, Ziduri, Bălăceanu, Ghergheasa,Vâlcelele, Balta Albă, Boldu și Puiesti.” – transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.