Cu ocazia evenimentului european Noaptea Muzeelor, Muzeul Bisericesc Eparhial din municipiul Buzău a fost vizitat de aproape 250 de persoane, în seara zilei de sâmbătă spre duminică, evenimentul fiind organizat sub oblăduirea Înaltpreasfințitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Despre acest eveniment a consemnat inspectorul Ionuț-Romeo Sandu, de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei:

,,Cei interesați de cultura și arta eclesială din colecțiile expuse în interiorul clădirii – monument istoric și de arhitectură – au putut petrece cu folos mai multe minute care au reușit să înglobeze istoria de peste jumătate de mileniu a centrului episcopal stabilit de domnitorul Radu cel Mare în târgul medieval din Muntenia.

Până la miezul nopții, vizitatorii au beneficiat de acces gratuit și de tururi ghidate prin cele 13 săli tematice și 2 holuri mari, unde doamnele muzeografe Ecaterina Stroe și Alina Avram le-au prezentat colecțiile permanente de icoane vechi, cărți bisericești și obiecte de cult, documente, tablouri celebre ale „zugravilor de subțire” din secolul al XIX-lea, veșminte aparținând slujitorilor și întâistătătorilor din trecut ai Eparhiei, țesături și alte bunuri de patrimoniu bisericesc din județele Buzău și Vrancea.

La acestea s-au adăugat și noutăți din cadrul unor expoziții temporare, precum colecția de ouă încondeiate pentru Sfintele Paști și o friză restaurată dintr-o catapeteasmă de secol XVII, aparținând fostei Mănăstiri vrâncene Vizantea, conținând registrul Sfinților Apostoli.

noaptea muzeelor, Noaptea Muzeelor Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

Vizitatorii de toate vârstele au fost încântați de faptul că au descoperit acest obiectiv bisericesc al regiunii noastre, dovedindu-se receptivi la prezentări, dar și adresând întrebări stârnite de varietatea exponatelor sau de informațiile primite.

Sursă foto: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.