
După ce a avut o intervenție salvatoare, în timpul liber, în cazul unei femei grav rănite pe o trecere de pietoni din Potârnichești, o tânără doctoriță de la Spitalul Municipal Rm. Sărat a ținut să evidențieze, astăzi, contribuția importantă pe care au avut-o doi elevi de la Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” din Câmpina, înainte ca aceasta să oprească și să acorde primul ajutor, apoi și modul în care, alături de un polițist de la Rutier, cei doi tineri elevi au aplicat primele măsuri necesare în trafic, în astfel de situații.
Totul s-a întâmplat vinerea trecută, când medicul Andreea Giba-Păscuțoi, în drum spre casă, după o tură de noapte la spitalul din Râmnic, unde este chirurg, a observat o mașină de poliție aflată în misiune pe E85, la Potârnichești, dându-și seama apoi că este vorba despre un accident abia produs în zonă. Echipajele medicale de urgență încă nu sosiseră la locul evenimentului. Doctorița nu a stat pe gânduri și a acordat primul ajutor unei femei, în vârstă de 52 de ani, lovite de o mașină, pe o trecere de pietoni. Poate nu întâmplător, astăzi, de Ziua Poliției Române, tânărul medic a ținut să povestească public, faptul că, înainte de a interveni cu manevre specifice primului ajutor, a găsit pe cineva care încerca salvarea victimei.
Iată mesajul medicului Andreea Giba-Pișcoiu:
,,Evenimentul nefericit de vineri, care a avut loc pe raza localității Potârnichești, în care o femeie a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni a fost de fapt despre oameni cu oameni.
De ce spun asta?
Deplasându-mă pe tronsonul DN2 E85 am văzut o coloană de mașini și un girofar care semnaliza un eveniment rutier, cel mai probabil accident. Am acționat în calitate de om și de medic. Pentru cei din sistemul sanitar, o normalitate a lucrurilor.
Ceea ce este cu adevarat de menționat este empatia, omenia și prezența de spirit a echipajului de poliție care a fost repartizat la caz.
Apropiindu-mă de victimă, am văzut doi tineri, un băiat şi o fată, în uniformă omolagată, care erau la propriu îngenunchiați lângă victima politraumatizată, acordând primul ajutor.
Ceea ce este de menționat este faptul că tinerii de care vă povestesc sunt elevii Şcolii de Agenți de Poliție “Vasile Lascar” Câmpina iar pentru Panaite Denisa era prima zi de practică, ea începând cursurile în luna februarie.
Modul în care s-a acționat, evaluarea victimei, asigurarea perimetrului, dirijarea traficului de către Agentul Șef Adjunct Marin Cătălin sub îndrumarea căruia se aflau elevii Panaite Denisa și Dragoș Nicolae au fost ireproșabile, astfel încât victima a fost stabilizată și transportată în echipajul ambulanțier ulterior sosit, în timp record!
❤️Am fost uimită să văd cum doi tineri, la început de drum, fără experiență au reușit să se mobilizeze atât de repede, acționând în echipă, „mână după mână” , încât nu am putut să rămân indiferentă să nu le dezvălui identitatea.
❤️Astăzi elevi, mâine agenți, oameni pe care România se va putea baza!
❗Accidente sunt și vor mai fi, însă pe tronsonul de drum DN2 E85 avem nevoie de oameni ca și Denisa, Dragoș si Cătălin.

❤️Bravo Poliția Rutieră Română! ???
???Rog IPJ și superiorii Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina să premieze într-un mod simbolic acești oameni ca fiind un exemplu pentru noi toți.” , a transmis dr. Andreea Giba-Păscuțoi, într-o postare pe pagina de facebook, un gest de apreciat, pe lângă cel salvator de la accidentul de săptămâna trecută. Postarea medicului de la Spitalul din Râmnicu Sărat a fost distribuită și de Poliția Română, pe pagina de facebook a instituției.
Andreea Giba-Păscuțoi, specialist în chirurgie generală, profesează la Râmnicu Sărat de un an.


De menționat că nu a fost pentru prima dată când, aflată în timpul liber, tânăra doctoriță a acordat primul ajutor pentru victimele unor accidente rutiere.

