Activitățile preventive organizate de Poliție în școli au continuat cu un eveniment inedit, în centrul atenției elevilor fiind pugilistul profesionist Bogdan Dinu, care lucrează de ani buni la Acţiuni Speciale, serviciu al „mascaților”, cum sunt ei denumiți în limbaj popular. Activitatea a fost organizată la Liceul cu Program Sportiv ”Iolanda Balaș Soter” și a avut ca scop principal prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, a infracțiunilor comise cu violență, dar și prezentarea legislației referitoare la răspunderea penală a minorilor.

pugilistul luptător special Bogdan Dinu elevi LPS Buzău

Întrucât tinerii învață prin puterea exemplului, sportivul Bogdan Dinu le-a explicat elevilor că, aşa cum sportul trebuie practicat într-o formă organizată, competițiile sportive se dispută după reguli bine stabilite, tot la fel ca în sport, regulile trebuie respectate și în viața de zi cu zi, în mediul şcolar. Împreună au discutat despre importanţa noţiunii de fairplay, despre toleranţă, despre autocontrol şi echilibru. La sfârşitul activităţii, cu toţii au concluzionat că violenţa nu este o soluţie în gestionarea diferitor situaţii în care sunt implicaţi liceenii, din contră, aceasta complică lucrurile şi împiedică identificarea raţională a soluţiilor reale.” , au precizat reprezentanții Biroului de Presă al IPJ Buzău.

pugilistul luptător special Bogdan Dinu elevi LPS Buzău

IPJ Buzău mai transmite:

AVIZ TINERILOR:

Cel mai bine este să fiţi sinceri cu voi și să nu vă lăsaţi influențați de percepții, anturaj și trenduri, mai ales când acestea pot avea efecte negative asupra dumneavoastră. Spuneţi nu violenţei şi identificaţi soluţii eficiente în rezolvarea problemelor. Nu ezitaţi să apelaţi la apropiaţi (părinţi, profesori) pentru sprijin.

AVIZ PĂRINȚILOR:

Adolescența copilului dumneavoastră aduce cu ea un bagaj nou de griji și multe întrebări în căutarea de soluții. Comunicarea dintre adult și adolescent devine din ce în ce mai complicată, iar lista subiectelor dificil de abordat crește aproape în fiecare zi.

Rezolvarea potenţialelor probleme asociate vârstei este un subiect pe care însă vă recomandăm să-l abordați chiar dumneavoastră cu adolescentul de acasă. Este mult mai bine să reușiți să îi transmiteți toate informațiile importante legate de implicaţiile violenţei, astfel încât să poată să facă alegeri responsabile, eficiente, constructive.

AVIZ PROFESORILOR:

Alături de părinți, profesorii au un rol esențial în formarea adolescenților ca viitori adulți responsabili. Fiecare oră petrecută în clasă nu reprezintă doar oportunitatea de le transmite un bagaj de informații, ci și șansa de a le insufla atitudini corecte în fața diverselor situații în care viața deja îi pune.

De aceea, o discuție la ora de dirigenție despre implicaţiile violenţei îi va ajuta să se poziționeze corect față de modalităţile de rezolvare a unui conflict. În plus, vor învăța chiar ei să își identifice colegii care  se află în astfel de situaţii și vor şti cum să le dea o mână de ajutor pentru a evita menifestările agresive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.