Malpraxisul reprezintă un subiect sensibil și important în domeniul sănătății, atrăgând atenția cadrelor medicale asupra responsabilității și siguranței furnizării serviciilor medicale, au transmis, astăzi, la începutul unui comunicat de presă, reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din județul Buzău, cu ocazia unui curs organizat în rândul cadrelor medicale din sistem și susținut de un avocat specializat în cauzele de malpraxis.

Iată comunicatul de presă, în integraliate:

,,La finalul lunii martie, a avut loc, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, Cursul de Malpraxis Medical, care a fost organizat de medicul Ștefania Manolescu, directorul medical al S.J.U. Buzău. La acest curs au participat peste 100 de angajați ai spitalului, în frunte cu managerul instituției, ec. Claudiu Damian, directorul de îngrijiri, as. med. Luminița Turcu, președintele Colegiului Medicilor, dr. Dragoș Porumb, consilieri juridici, angajați ai S.M.C.S.S. și cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Cursul a fost susținut de un avocat specializat în malpraxis medical iar discuția s-a purtat atât pe malpraxisul medical, cât și pe importanța consimțământului informat al pacientului. Obiectivul acestui curs este de a identifica mecanisme de acțiune, de rezolvare a situațiilor de natură etică și juridică în care sunt implicați cei care activează în domeniul medical, pentru îngrjirea pacienților.

Director medical, dr. Ștefania Manolescu: „Am organizat acest curs de malpraxis medical deoarece am  considerat ca fiind extrem de util  și m-a bucurat foarte mult interesul pe care colegii mei l-au manisfestat, participând într-un număr atât de mare la acest curs. Consider că un astfel de curs este binevenit și este foarte important ca medicii să fie informați si consiliați în acest sens. Încrederea medic-pacient este esențială în actul medical și nu se poate finaliza cu succes dacă nu există această încredere, atunci când un pacient vine de la început cu suspiciune asupra medicului.”

curs tem[ malpraxis Buzău Spitalul Județean, medici Buzău curs avocat specializat malpraxis

Manager S.J.U. Buzău, ec. Claudiu Damian: „În opinia mea, un astfel de curs de malpraxis medical este  extrem de benefic tuturor cadrelor medicale și mă bucură faptul că angajații S.J.U. Buzău au răspuns în număr mare acestei invitații. Educarea medicilor şi a societăţii civile în privinţa legislaţiei şi a problematicii malpraxisului  constituie o nevoie imperioasă. Legislaţia privind malpraxisul trebuie să fie în acord cu evoluţia societăţii, să fie funcţională şi să asigure un echilibru între calitatea actului medical şi siguranţa pacientului, pe de o parte şi, pe de altă parte, să fie adaptată contextului specific sistemului medical românesc.”

curs tem[ malpraxis Buzău Spitalul Județean, medici Buzău curs avocat specializat malpraxis

Director de Îngrijiri, as. med. Luminița Turcu: ,,Am participat la acest curs de malpraxis medical deoarece consider că este un subiect de interes și mă ajută în activitatea mea profesională. Este foarte importantă evitarea unor astfel de  situatii, care pot degenera în malpraxis medical si gestionarea situatiilor care pot să apară în practica medicală. Acest curs s-a desfășurat interactiv, au avut loc discuții pe situații concrete întâlnite în cadrul spitalului, s-au adresat întrebări punctuale, s-au discutat situații din activitatea spitalului.”

curs tem[ malpraxis Buzău Spitalul Județean, medici Buzău curs avocat specializat malpraxis

În România, malpraxisul medical este reglementat de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Această lege definește cazul de malpraxis medical ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Cea mai bună metodă de a nu ajunge într-o situație de malpraxis medical este prevenția. Prevenirea situațiilor de malpraxis poate să se facă, de multe ori, prin:

informare, atenție, selectarea informațiilor, respectarea atribuțiilor din fișa postului și a competențelor pe care le are asistenta medicală, sesizarea acelor situații, către șeful ierarhic/angajator, a acelor situații neconforme.

Malpraxisul medical poate genera probleme complexe și delicate, cu efecte temporare și permanente atât asupra pacienților, cât și asupra cadrelor medicale implicate. Conștientizarea problemelor și îndrumarea cadrelor medicale către o formare continuă, prin participarea la cursuri medicale sau cursuri pentru asistenți medicali, oferă posibilitatea exersării continue a competențelor practice.

Biroul de Presă al SJU Buzău

Sursă foto: Spitalul Județean de Urgență Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.