Ieri, icoanele care împodobesc pereții paraclisului de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Nehoiu au fost sfințite de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian.

Apoi, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, cântările liturgice fiind intonate de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

,,Predica din Duminica a 6-a după Paști a fost rostită de Chiriarhul locului, care a tâlcuit textul evanghelic al vindecării orbului din naștere (Ioan 9, 1-38). Părintele Arhiepiscop Ciprian a explicat sensul profund al suferinței umane, respingând ferm teorii străine de spiritualitatea creștină, precum reîncarnarea sau ideea că infirmitatea ar fi pedeapsa directă pentru păcate personale ori ale strămoșilor.

Înaltpreasfinția Sa a subliniat că încercările fizice sunt adesea îngăduite de Dumnezeu din rațiuni pedagogice, pentru a manifesta lucrările Sale minunate și pentru a conduce omul spre dobândirea vederii duhovnicești, superioară celei trupești. În încheiere, Ierarhul a precizat că vindecarea orbului a fost nu doar o minune fizică, ci o luminare lăuntrică deplină, cel tămăduit recunoscând că Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Construit în perioada 1992-1993, paraclisul a trecut, în ultimii șase ani, prin ample lucrări de consolidare și înfrumusețare, realizate prin strădania preotului paroh Bogdan Furtună, cu sprijinul enoriașilor și al autorităților locale.

În semn de apreciere pentru contribuția adusă la buna desfășurare a activităților pastoral-misionare, social-filantropice și administrativ-gospodărești din comunitate, mai multe persoane, printre care și domnul Ionuț Milea, primarul orașului Nehoiu, au primit hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și icoane.”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.