UPDATE

,,Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între autovehiculul condus pe direcția Mizil către Buzău, de un șofer de 48 de ani, din Prahova, și autovehiculul condus din sensul opus, de o șoferiță de 55 de ani, din Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi șoferi, care au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, precizează IPJ Buzău.

*ȘTIRE INIȚIALĂ

Două persoane au fost rănite, în urma unui accident produs pe DN 1 B, la intersecția cu DJ205A spre Lipia. Este vorba despre o femeie și un bărbat, aflați acum la UPU.

,,La U.P.U.- SMURD a S.J.U. Buzău au fost transportate două victime: un bărbat în vârstă de 49 de ani, care a suferit un traumatism de coloană cervicală, traumatism de torace si gleznă dreapta, și o femeie în vârstă de 55 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierdere de cunoștință, traumatism membru inferior drept si un traumatism de torace anterior. Cei doi pacienți sunt evaluați medical și primesc îngrijiri medicale de specialitate., precizează reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.

În accident au fost implicate două autovehicule.

Este al doilea accident produs în această dimineață pe DN 1 B Buzău – Ploiești. Primul (vezi AICI) a fost soldat cu un mort și șase răniți.

Sursa foto: Noutăți/Radare pe DN2-E85&A7

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.