
UPDATE 2
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
UPDATE 1 – 29 ianuarie
„Persoana care s-ar fi aflat la volanul mașinii implicate în accidentul rutier a fost identificată și depistată, stabilind că este vorba despre un bărbat de 32 de ani, din Gălbinași. Polițiștii continuă demersurile procedurale, în vederea clarificării situației și luării măsurilor legale ce se impun.” , anunță IPJ Buzău.
*ȘTIRE INIȚIALĂ – 28 ianuarie
Un grav accident, soldat cu rănirea a doi tineri, s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona rondului de pe strada Frăsinet situat în apropierea supermarket-urilor.
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția strada Chiristigii catre bulevardul Unirii a pierdut controlul asupra direcției și a părăsit partea carosabilă.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi ocupanți ai masinii, doi tineri de 19 și 22 de ani, din CA Rosetti și Săgeata.
Imediat după producerea evenimentului, conducătorul ar fi părăsit locul accidentul. La acest moment, polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea și depistarea acestuia.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.