Aseară, la Teatrul ,,George Ciprian”, a avut loc proiecția filmului documentar ,,Coroana României”, în regia lui George Grigoriu.
,,Acest film devine o lecție de istorie pe care trebuie să o cunoască fiecare român.
Este un film ce ne reamintește de ce putem fi mândri că suntem români și sper să fie vizionat în toate orașele țării, dar și să își continue parcursul început la nivel internațional.
A fost o onoare să vă avem alături la Buzău!” , a transmis președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, prezent la evenimentul de gală adus la Buzău de tânăra Maria Burlacu, fostă șefă de promoție la Hasdeu, studentă la Medicină.