O vârstnică a fost rănită, în urma unui accident produs în această după-amiază, pe DN 10, la Unguriu. În eveniment au fost implicate trei autovehicule.

,,Din primele date de la fața locului s-a stabilit că este vorba de o coliziune între 3 autovehicule, conduse pe sensul de mers Buzău către Brașov, de către șoferi cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani, din Măgura, Lopătari, respectiv Cătina.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager din autoturismul condus de șoferul de 47 de ani, din Cătina, o femeie în vârstă de 71 de ani, din Cătina, care a fost preluată de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.