
Zilele trecute, polițiștii Biroului Siguranță Școlară împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău au fost în vizită la Liceul Tehnologic Vernești și la Școala Gimnazială Sfântul Apostol Andrei din Buzău, unde au desfășurat încă o acțiune preventivă, parte din calendarul activităților programate de IPJ.
“Poliţiştii s-au întâlnit cu peste 190 de elevi şi au purtat discuţii pe tema prevenirii delincvenţei juvenile, au dezbătut împreună cauzele care generează violenţa în mediul şcolar, oamenii legii prezentându-le participanților şi cazuri concrete în care minorii au fost implicaţi în comiterea unor fapte penale.

De asemenea, au fost abordate aspecte referitoare la accidentele de circulaţie, cauzele generatoare, importanţa cunoaşterii şi aplicării corecte a normelor rutiere.
Au fost discutate și aspecte privind prevenirea bullyingului/ cyberbullyingului și le-au fost adresate recomandări pentru pentru a fi în siguranță.

Bullying-ul nu este un conflict, este un abuz, cea mai răspândită formă de violență în zilele noastre.
În acest context, eliminarea violenței școlare și a agresiunii, precum și asigurarea respectării dreptului fundamental la educație pentru toți școlarii și preșcolarii reprezintă o prioritate pentru polițiști.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.