
Praznicul Întâmpinării Domnului a fost prilej de bucurie pentru credincioșii Parohiei Sătuc din comuna buzoiană Berca, care au participat ieri la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în biserica din localitate, cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii”. Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei.

Din soborul slujitorilor au făcut parte: pr. Ionuț Constantin, consilier eparhial la Sectorul Social-filantropic și misionar, pr. Paul Gavrilă, protopop al Protoieriei Pătârlagele, pr. paroh Daniel Necula, pr. Nicușor Stan, paroh al Parohiei Gura Aninoasei, pr. Mihail Cucu, paroh al Parohiei Lunca Rătești, pr. pensionar Enache Necula, arhid. Daniel Dumitrică, secretar eparhial, și arhid. Laurențiu Manea.


În predica rostită, Chiriarhul locului a evidențiat semnificațiile sărbătorii din 2 februarie, precizând că acest mare praznic împărătesc ne îndeamnă pe toți să ne curățim cămara sufletului, pentru a-L primi înlăuntrul nostru pe Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată, Ierarhul Buzăului și Vrancei a tâlcuit pericopa evanghelică a Duminicii a 17-a după Rusalii (Matei 15, 21-28), care ne prezintă întâlnirea dintre Hristos Domnul și femeia canaaneancă.

După încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a efectuat o vizită la Centrul rezidențial pentru copii „Sfânta Maria” din Parohia Sătuc, unde i-a binecuvântat pe cei 13 beneficiari și le-a oferit daruri.



Centrul funcționează în cadrul Asociației Ortodoxe „Filantropia” Berca, fondată în anul 2004, cu scopul implicării în proiecte sociale de îngrijire a copiilor aflați în dificultate și a vârstnicilor, avându-l ca președinte pe pr. Daniel Necula.
Sursă foto+info: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei