Șase persoane au fost rănite, în urma a două accidente rutiere produse de pe DN 10 și pe DN 1 B, în județul Buzău.

În primul accdident, traficul a fost dirijat pe DN10, în Nehoiu (Mlăjet), în urma unui impact soldat cu trei răniți.

„Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Brașov către Buzău, un șofer în vârstă de 68 de ani, din Cislău, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Nehoiu, pe DN10 către DC171.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului din Nehoiu și a două pasagere ale acestuia, o femeie de 55 de ani și o minoră de 16 ani, ambele din Nehoiu.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

Al doilea accident a avut loc pe DN 1B Buzău-Ploiești, la intersecția cu DJ 205 A(Lipia).

„Din primele date de la fața locului este vorba despre o coliziune între 4 autoturisme care se deplasau pe sensul de mers Ploiești către Buzău, conduse de șoferi cu vârste cuprinse între 26 și 63 de ani, din Oreavul, Ploiești, Stâlpu și Vaslui.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 63 de ani, din Ploiești, a pasagerei acestuia, o femeie de 64 de ani, din Ploiești și a unui pasager din autoturismul conducătorului auto de 42 de ani, din Stâlpu, un tânăr de 24 de ani, din Stâlpu.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.