Ieri, la Primăria Râmnicu Sărat, a fost semnat contractul de finanțare pentru eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu”, primul proiect din noul exercițiu financiar cu fonduri europene. Potrivit autorităților locale, valoarea investiției depășește 2 milioane de euro, iar la finalul lucrărilor se estimează că vor fi reduse cheltuielile de funcționare ale școlii cu cca. 40%.

contract eficientizare energectică Școala Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, primar Sorin Cîrjan, proiect european Râmnicu Sărat

,,În cadrul aceleiași alocări financiare cu fonduri europene, vor fi incluse alte două instituții, Liceul Teoretic ”Ștefan cel Mare” și Centrul Cultural ”Florica Cristoforeanu”, contracte care vor fi semnate în următoarele două săptămâni.

Vor urma și alte depuneri de proiecte în domenii de interes pentru municipiul nostru, pentru regenerare urbană, mobilitate, parcuri și zone verzi, etc.

Cu ocazia semnării acestui proiect, am primit vizita directorului general al Agenției de Dezvoltare Regională Sud Est, domnișoara Luminița Mihailov și a doamnei director Jeni Crăciun, ocazie cu care am vizitat câteva din investițiile făcute în ultimii ani prin Programul Operațional Regional.

contract eficientizare energectică Școala Constantin Brâncoveanu Râmnicu Sărat, primar Sorin Cîrjan, proiect european Râmnicu Sărat

Procesul de dezvoltare a orașului continuă, suntem preocupați atât de finalizarea proiectelor aflate în curs de implementare, cât și de atragerea de noi finanțări din fonduri europene și guvernamentale. , a transmis primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.