
Compania de Apă Buzău a organizat o nouă Campanie de informare și publicitate adresată copiilor în cadrul “Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014 – 2020”, un amplu proiect de investiții cu finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.




,,În perioada 20 – 23 mai 2025 ne-am întâlnit cu 300 de elevi din școlile din localitățile Buzău (Școala gimnazială nr. 11), Siriu, Măgura, Viperești, Cândești și Vernești care au participat la activitățile organizate de noi, având ca temă principală importanța consumului responsabil de apă și protejarea mediului înconjurător.




Acțiunile de educare și conștientizare adresate copiilor au potențialul de a influența pozitiv educația și dezvoltarea lor, ajutându-ne pe noi să promovăm importanța protejării surselor de apă și să încurajăm un stil de viață sustenabil pentru conservarea resurselor de apă.


În acest mod, contribuim la formarea unei generații responsabile și la un viitor sustenabil.”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Buzău.