Elevi din 7 judeţe au participat la „CUPA NEHOIULUI”, competiție organizată de Şcoala Gimnazială Lunca Pripor, în colaborare cu Primăria Orașului Nehoiu, Consiliul Județean Buzău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul Rutier şi Poliţia Oraş Nehoiu, respectiv Casa de Cultură ,,George Băiculescu’’Nehoiu.

,,La concurs au participat 13 echipaje de concurenţi, din 7 judeţe, care şi-au demonstrat abilităţile prin parcurgerea a trei probe prevăzute în regulamentul concursului: proba de legislaţie rutieră, proba de îndemânare cu bicicleta în poligon şi proba de respectare a regulilor de circulaţie în parcul-şcoală. Acest concurs a oferit elevilor din Argeș, Buzău, Covasna, Călărași, Giurgiu, Sibiu și Tulcea posibilitatea de testare a  cunoștințelor și deprinderilor practice de mers cu bicicletă, precum şi contexte de gestionare a emoțiilor în condiții de stres, pregătindu-i să facă față provocărilor din viața de zi cu zi.

Abilitatea de a opera cu ABC-ul circulaţiei, deprinderea corectă de mers cu bicicleta, manifestarea unui comportament civilizat şi preventiv pe drumurile publice sunt competențele pe care elevii le-au demonstrat prin parcurgerea  celor 3 probe prevăzute în regulamentul concursului, obținând  numeroase premii individuale și de echipaj.

Pe podiumul concursului s-au aflat următoarele echipaje: echipajul Şcolii Gimnaziale Lunca Priporului (Buzău), echipajul Şcolii nr.11 Costeşti (Argeş), echipajul Şcolii Gimnaziale „Prof.Lucian Pavel” Olteniţa (Călăraşi).

De asemenea, au fost răsplătiți cu premii și elevii claselor primare pentru lucrările deosebite cu care s-au înscris la concursul de creație plastică <<Mesaj pentru un pieton vigilent>>., transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.