Reprezentanții Bibliotecii Județene ,,Vasile Voiculescu” au povestit un episod, petrecut săptămâna trecută, prin care au redat emoțiile unor copii de la o școală din mediul rural, veniți în vizită la instituția de cultură.

,,Într-o lume în care telefoanele mobile și tehnologia în general acaparează tot mai mult viața celor mici, este o bucurie să vezi cum unii copii se bucură aproape până la lacrimi când ating cărțile preferate.

La o astfel de experiență impresionantă am asistat joi, 30 martie, când elevii de clasa a IV-a ai Școlii din comuna Sărulești, coordonați de învățător Rodica Danciu, au vizitat Biblioteca Județeană „V. Voiculescu”, în cadrul Săptămânii „Școala Altfel”.

Popasul celor mici la Secția pentru Copii a dat naștere unor reacții emoționante: au strigat de bucurie atunci când au descoperit cele mai recente volume din seria Harry Poter, au strâns la piept cărțile pe care le căutau demult și pe care nu credeau să le poată atinge vreodată și au rămas fascinați de volumele tridimensionale, cu personaje care „ies” din carte atunci când întorci paginile.

„Eu nu vreau să mai plec de aici!”, „Doamna (învățătoare), pot să îmi fac permis acum, ca să împrumut cărți?”, „Nu pot să cred, uite și <Însemnările unei puștoaice!>”, au fost doar câteva din reacțiile elevelor de la Sărulești. La rândul lor, câțiva băieți au strâns în brațe niște jucării de pluș, de la Secția Biblioteca Franceză, exclamând: „Ce mi-a lipsit îmbrățișarea asta!”.

Și când te gândești că foarte mulți primari au închis bibliotecile publice, bucurându-se de faptul că bibliotecarul îi înlocuiește o rudă la munca din primărie și că nu mai trebuie să dea bani pentru achiziția de cărți și lemne pentru încălzit biblioteca…, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene V. Voiculescu Buzău.

Sursă foto: facebook Biblioteca Județeană ,,V. Voiculescu” Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.