Astăzi, la Consiliul Județean, au fost semnatele primele contracte de execuție și finanțare pentru autostrada A 7, tronsonul Ploiești – Buzău. La eveniment au participat, printre alții, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, vicepremierul Sorin Grindeanu, alți miniștri, parlamentarii liberali de Buzău și primari ai localităților care vor fi tranzitate de autostradă.
„Două contracte extrem de importante pentru începerea lucrărilor la #A7 (Autostrada Moldova) au fost semnate, astăzi, la #Buzău!
Primul contract este cel de finanțare pentru toți cei 63 de km ai sectorului de Autostradă Ploiești-Buzău, cu o valoare de peste 3,8 miliarde de lei (fără TVA).
Al doilea contract este cel pentru construcția Lotului 2 al acestei autostrăzi, cuprins între Mizil și Pietroasele. Lotul are 28,35 de km.
Asocierea de constructori români și bulgari care a câștigat contractul, cu o valoare de 1,24 de miliarde de lei (fără TVA), trebuie să finalizeze lucrările în 20 de luni.
Întreaga autostradă Ploiești-Buzău este formată din 3 loturi:
Lotul 1 (Dumbrava – Mizil): 21 de km;
Lotul 2 (Mizil – Pietroasele): 28,35 de km;
Lotul 3 (Pietroasele – Municipiul Buzău): 13,90 km.
Vreau ca anul acesta să fie semnate #contractele pentru toate cele 13 loturi ale A7, finanțate prin PNRR!” , a declarat vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor. 