
Săptămâna aceasta, cadrele militare și elevii Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc au participat la campania de donare de sânge organizată de școală în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău.


Gestul nu este o premieră la unitatea de învățământ militar.


Această activitate s-a desfășurat la cabinetul medical din incinta școlii și face parte din seria de evenimente dedicate aniversării a 105 ani de la înființarea instituției de învățământ, care va fi sărbătorită pe 18 octombrie 2025.




,,Prin acest gest de solidaritate, am demonstrat încă o dată că spiritul de echipă, responsabilitatea și implicarea în sprijinul comunității sunt valori care definesc cu adevărat școala noastră și misiunea sa educațională.
Mulțumim tuturor celor care au ales să dăruiască viață prin donare!”, au transmis reprezentanții SMMMSFA.



