Mărăcineni devine a treia comunitate care are la dispoziție containere pentru colectarea selectivă a hainelor. Anunțul a fost făcut astăzi, de către conducerea administrației publice locale.

,,Începând de săptămâna aceasta, în curtea Primăriei Mărăcineni puteți găsi și utiliza noile containere destinate colectării selective a deșeurilor textile. Ne-am aliniat, astfel, normelor europene în materie și am scăpat de pericolul unor amenzi deloc mici.

Vă încurajăm să aduceți aici hainele de care nu mai aveți nevoie: tricouri, pantaloni, pulovere, fuste, cămăși, geci, veste, sacouri, halate și alte textile. Ele vor fi reciclate și reintegrate în circuitul economic, contribuind la dezvoltarea unei economii sustenabile și la reducerea poluării.

Containerele pot fi utilizate gratuit de orice locuitor al comunei Mărăcineni de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-16:00.

Mărăcineni, Mărăcineni containere haine, primar Constantin Dumitru

Suntem cea de-a treia administrație locală din cele 87 existente la nivelul județului Buzău care implementează această soluție, într-un context legislativ care nu lasă loc de compromisuri. Din 2025, primăriile care nu implementează programe de reciclare a deșeurilor textile riscă amenzi de până la 60.000 de lei.

Reciclarea este importantă pentru lumea noastră, având beneficii atât pentru mediu, cât și pentru societate!”, a transmis primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.