
Un bărbat din Pătârlagele a fost rănit după ce a scăpat mașina de sub control și s-a izbit de un autoturism staționat. Accidentul s-a produs în această seară, pe DN10, în Sătuc.
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Brașov către Buzău, de către un șofer în vârstă de 38 de ani, din Pătârlagele, a ieșit în afara părții carosabile, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autovehicul staționat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.



