
Bilanțul teribilului accident de aseară de pe Șoseaua Spătarului a ajuns, din păcate, la doi morți și un rănit grav. Șoferul dubiței izbite de mașina condusă de tânăra de 19 ani (decedată pe loc) s-a stins din viață pe patul de spital.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, fusese internat în stare de comă, la Spitalul Județean de Urgență Buzău. În ciuda eforturilor medicilor, bucureșteanul a murit. Pasagerul său din autoutilitară, în vârstă de 31 de ani, a suferit multiple traumatisme, dar este stabilizat și, potrivit medicilor, viața sa nu este pusă în pericol.
Vezi AICI detalii despre eveniment și despre tânăra decedată în accident.