
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiști de proximitate și reprezentanți din cadrul Agenției Naționale Antidrog- Centrul de Prevenire, evaluare și consiliere antidrog – Buzău au desfășurat o activitate preventiv-informativă cu elevii claselor IX – XII din cadrul Liceului Tehnologic de Meserii și Servicii Buzău.
„Internetul reprezintă un spațiu fascinant, în care comunicarea, informația și divertismentul sunt beneficii pentru toți oamenii, indiferent de vârstă și de cultura căreia îi aparțin. Pentru că tinerii sunt cei mai înfocați utilizatori, mai ales ei trebuie să țină seama de riscurile la care pot fi expuși dacă nu respectă câteva reguli importante. În cadrul activității s-a discutat despre navigarea în siguranță pe internet, riscurile specifice acestuia și regulile pe care trebuie să le respecte pentru o navigare sigură pe internet.
De asemenea, reprezentanții din cadrul Agenției Naționale Antidrog au prezentat elevilor noțiunea de droguri, consecințele consumului de droguri în plan social și în planul sănătății.
La activitate au participat 65 de elevi și cadre didactice.
RECOMANDĂRI:
– Nu încerca consumul de droguri, cândva vei deveni în mod sigur dependent de ele!
– Gândește-te de două ori înainte să accepți diferite propuneri cu privire la droguri!
– Nu îți dovedești curajul sau bărbăția consumând droguri; cel mult, dovedești că ești o persoană slabă și influențabilă!
– Nu intra în relație cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt „atențiile” (doze gratuite, bani, obiecte etc.)!
– Dacă ai un prieten consumator de droguri îndrumă-l să ceară sprijinul familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!” , transmite Biroul de Presă al IPJ Buzău.