
Fostul primar al municipiului Buzău, Petre Partal, s-a stins din viaţă în această dimineaţă. Fostul lider la Partidului Democrat avea 60 de ani şi în urmă cu câteva luni suferise un atac vascular chiar în timp ce se afla la cumpărături într-un hypermarket, iar de atunci a stat internat la Spitalul Floreasca din Capitală. Petre Partal a fost politician şi economist, deputat în legislatura 1990-1992, ales în judeţul Buzău pe listele Frontului Salvării Naţionale, precum şi în legis-laturile 1992-1996 şi 1996-2000, ales de fiecare dată pe listele Partidului Democrat. De asemenea, a fost primar al Buzăului imediat după Revoluţia din 1989, între ianuarie şi iunie 1990.
Trupul neînsufleţit al lui Petre Partal va fi depus mâine la pensiunea „Casa cu Tei” din Sărata Monteoru şi va fi înmormântat miercuri la cimitirul din staţiune. Dumnezeu să îl odihnească!