Exerciţiul cu trupe în teren „Memorial General-maior Grigore Baştan” ediţia 2017, se va desfăşura în perioada 30 octombrie – 02 noiembrie 2017, la Buzău, leagănul paraşutismului militar românesc, în organizarea Centrului de instruire pentru ISR, paraşutişti, operaţii speciale şi JTAC în colaborare cu Fundaţia „General Grigore BAŞTAN”.

Activităţile vor avea loc pe Aerodromul Buzău şi în poligonul de tragere de la Mărăcineni, în data de 31 octombrie (zi de rezervă 01 noiembrie), începând cu ora 08.00.

Jurnaliştii interesaţi să participe la eveniment sunt rugaţi să se înscrie la adresa de email: safos_2005@yahoo.com

La exerciţiu vor participa militari paraşutişti din structurile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Jandarmeriei Române. Principalele etape ale exerciţiului sunt: inserţia prin paraşutare cu armament şi materiale, aruncarea grenadelor de mână de exerciţiu, deplasarea în teren contaminat, traversarea râului Buzău pe funicular, deplasarea după azimut, acordarea primului ajutor şi executarea unei şedinţe de tragere specifică, toate acestea desfăşurate pe o distanţă cumulată de circa 20 de kilometri.
Festivitatea de premiere a loturilor câştigătoare va avea loc în Piaţa Dacia din municipiul Buzău, în data de 02 noiembrie 2017, începând cu ora 10.30.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.