
Cea mai mare investiție realizată în comuna Mărăcineni, introducerea rețelei de gaze naturale, pare să fie o ocazie pentru unii de a face rost de bani pe căi neortodoxe. Autoritățile susțin că prin comunitate și-au făcut apariția anumite persoane care le cer bani localnicilor pentru branșarea la rețeaua instalată, fără a avea, însă, acest drept.
În acest context, primarul a venit cu lămuriri și cu un apel către localnicii din comuna Mărăcineni:
,,Avem informații potrivit cărora au apărut în comuna noastră diferite „firme de gaze” ce solicită bani pentru branșarea la rețea. Nu dați curs unor asemenea solicitări, căci totul este o escrocherie!
O locuitoare a comunei noastre a rămas deja fără suma de 1000 de lei, pe care i-a perceput-o un așa-zis reprezentant al „firmei de gaze”. Bineînțeles că respectivul nu mai răspunde la telefon, iar doamna a rămas acum cu paguba.
Prin urmare, vă rugăm insistent să nu dați curs niciunei solicitări venite din partea necunoscuților care vă promit marea cu sarea. Singura firmă concesionară a serviciului este S.C. ANTOPREST ACTIV SRL, ai cărei reprezentanți ne-au anunțat deja calendarul de branșare:
- – în luna ianuarie vor fi depuse toate documentele la București, în vederea intrării în circuitul de avizare;
- – în luna februarie vor începe lucrările efective de racordare a gospodăriilor (partea de instalație dintre cutia de gaze și locuință).
Urmăriți comunicările noastre de pe această pagină și nu dați curs solicitărilor din partea necunoscuților!” , a transmis primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, pe pagina de facebook a Primăriei.



