UPDATE 26 septembrie
Fata hărțuită ieri, în fața Școlii nr. 11 din Buzău, fusese urmărită și hărțuită de individ. El pretindea că îi este rudă și îi cerea să meargă cu el. Aceste amănunte au reieșit din cercetările efectuate de polițiști și procurori. Detalii despre caz au venit, astăzi, printr-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Bărbatul, care a ales dreptul la tăcere în cadrul audierilor, a fost propus pentru arestarea preventivă.

UPDATE 25 septembrie
Bărbatul din Unguriu a ajuns în arestul Poliției buzoiene, fiind reținut pentru 24 de ore.
,,În continuarea cercetărilor, în baza materialului probator administrat, sub coordonarea parchetului, polițiștii au luat față de bărbat măsura reținerii, pentru 24 de ore, pentru lovirea sau alte violențe.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și luarea măsurilor legale ce se impun.„, a transmis IPJ Buzău.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Incident grav în fața celei mai mari școli gimnaziale din județul Buzău. La ora prânzului, o elevă de clasa a VI-a, în vârstă de 12 ani, care urma să intre în curtea Școlii nr. 11 din Buzău, a fost abordată de un bărbat, care a luat-o de mână. Fata s-a speriat și s-a smucit, reușind să scape de bărbat. Un polițist, aflat în afara programului, a văzut incidentul și a pornit pe urmele individului, alături de un alt bărbat. L-au prins în apropierea Grădiniței ,,Bobocei”, fiind acum în custodia Poliției. Bărbatul s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
,,Astăzi, 25 septembrie a.c., un polițist aflat în afara programului de lucru, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Buzău, a observat faptul că o minoră s-ar fi smucit din mâna unui adult, manifestând o stare de anxietate.
Imediat după aceea, adultul ar fi părăsit zona.
Polițistul a luat legătura cu minoră, pentru a se asigura că este în siguranță și pentru a stabili dacă este în relație de rudenie cu persoana care a abordat-o.
Întrucât minora a precizat că nu cunoștea persoana, polițistul a pornit în urmărirea lui, imobilizându-l.
Ulterior, polițistul care a imobilizat persoana a solicitat sprijinul echipajelor de poliție din cadrul Poliției municipiului Buzău.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Unguriu.”, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.




