
Un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a al liceului „Ştefan cel Mare” din Râmnicu Sărat, a murit noaptea trecută la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat după ce a fost înjunghiat de un consătean din localitatea Puieşti în vârstă de 48 de ani. Acesta l-a atacat cu un cuţit în apropierea unui bar din localitate. Despre bărbatul care l-a înjunghiat pe elev se spune în comună ca are afecţiuni psihice.
Victima s-a dus împreună cu fratele său într-un bar din Puieşti unde s-au întâlnit cu mai mulţi prieteni. La un moment dat, băiatul i-a luat berea de pe masă unui consătean într-un moment de neatenţie şi a ascuns-o în glumă. Bărbatul de 48 de ani s-a enervat, a plecat acasă de unde s-a întors cu un cuţit pe care l-a înfipt în tânărul de 18 ani.
Prietenii băiatului au chemat imediat ambulanţa şi poliţia, dar, din păcate, tânărul a murit la scurt timp după ce a fost transportat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
Poliţiştii şi procurorii anchetează acum toate aspectele care au dus la acest incident grav.



